Zece!

374026_355663444478198_158902468_n

Cine eşti tu să îţi cerşesc iubire?

Câtă slăbiciune e într-o iubire? Sau chiar iubirea în sine e o slăbiciune? De noi depinde totul, noi alegem cum să ne trăim viaţa. Eu aleg să fiu slabă. Da, am slăbiciuni; da, greşesc; da, sunt om. Aleg să îţi cerşesc iubire. De ce? Pentru că te plac, pentru că sunt îndrăgostită şi pentru că te iubesc. Nu din cauza asta cerşim cu toţii iuibire? Da, dar de ce ţie? Pe mine gândul ăsta mă frământă de fapt.

Pentru că tu ştii cel mai bine cum să îmi oferi  iubire. Pentru că tu nu o dai în porţii mici, tu îmi dai toată iubirea, cu toată fiinţa ta şi prin fiecare por al pielii tale. Din cauza asta, atunci când nu îmi dai iubire, totul e gol, sufletul meu e gol.

Şi de acum nu mai pot să aleg; de acum pot doar să îţi merit iubirea.

Pentru tine nu scriu un poem, pentru tine scriu sute de romane.

Advertisements

Ticăloşi fericiţi

injustice_god_among_us_joker_face-t2

Vreau să strâng toată iubirea din lume şi să văd cât cântăreşte.

Şi după, vreau să adun toată nefericirea de pe pământ, să o dau cu capul de pereţi şi să o arunc într-o prăpastie, să se rostogolească în hău şi să moară toată, toată.

După ce o să cântăresc iubirea, probabil o să-mi dau seama că nu îmi ajunge să o împart tuturor oamenilor de pe pământ şi tuturor fiinţelor din univers. Şi o să fiu nevoită să o adun cu  bunătatea, fericirea, toleranţa, după care să mai presar puţină speranţă şi să adaug modestie din plin. Amalgamul ăsta de sentimente nobile o să fie împărţit tuturor, dar nu în mod egal. Oamenii buni or să primească mai mult şi cei răi mai puţin. Dar…stai puţin! Asta nu e corect! Nu, ticăloşii vor primi mai mult, iar cei buni mai puţin. Cu siguranţă nelegiuiţii au mai multă nevoie de ele. Oamenii buni ar fi de acord cu mine.

Poate efectul lor va fi imediat şi neapărat cu efecte adverse. Se vor văita de dureri de inimă prea-fericită, vor avea fiori şi frisoane de iubire, să nu mai zic de golurile din stomac pre si post intoxicării cu bunătate.

Şi ce fac dacă oamenii răi or să mă refuze? Atunci o să îi adun pe toţi şi o să-i oblig. O să-i torturez, o să-i droghez, o să le spăl  creierele, până or să cedeze şi or să accepte că merită o a doua şansă.

Şi aşa toţi ticăloşii or să ştie ce înseamnă să iubeşti, şi să fii iubit, să împarţi bunătate şi să primeşti bunătate, să accepţi diferenţele şi să fii acceptat la rândul tău.

Pentru ca da, şi ticăloşii au dreptul la finaluri fericite!